Studioul Călător

Un proiect din categoria Educatie, initiat de MisterNicu Romaniuc

    • 27 Mai 2017

      Proiectul a fost finantat!!!

      Salutare sustinatorilor, 

      Cu mare bucurie va anunt ca proiectul pe care l-ati sustinut fiecare in parte a fost finantat cu 19.570 Ron!

      A fost o calatorie interesanta, cu suisuri si coborasuri, dar v-am avut aproape de mine la tot pasul! 

      Va multumesc inca odata pentru sustinerea proiectului! O sa va tin la curent cu evolutia recompenselor si a studioului calator. 

      Weekend frumos in continuare

    Despre proiect

    Începuturi

    În anii ‘90 făceam parte dintr-o formație rock, apoi am cântat cu cercetașii   la sute de focuri de tabără iar acum 3 ani am înființat și primul parc muzical , respectiv o alee unde, instrumente muzicale de exterior confecționate din diverse materiale (outdoor musical instruments), vă așteaptă să le testați și să vă încântați. 

    Acum 7 ani l-am creat pe Mister Nicu , iar de atunci am organizat peste 2000 de spectacole muzicale în grădinițe și școli din Transilvania și nu numai. Spectacolele sunt interactive, copiii dansează și cântă cu mine pe toate piesele. Melodiile sunt educative și se mulează foarte bine pe programa școlară, putând fi folosite pentru a învăța despre: culori, anotimpuri, sentimente, animale, geografie, etc. Vă aștept pe Youtube să vedeți cum ne-am distrat. J

    Povestea continuă…

    De ceva vreme, mă tot frământă un gând: Ce aș putea face mai mult pentru copii, pentru sistemul de învățământ, pentru educație în general? Simt că e momentul potrivit pentru următorul pas. Va fi unul mare și va avea roți :-)


    Ce este "Studioul călător"?

    Un concept inovator, cu două componente – (rulota)  studioul mobil  și platforma online, ce vor crea contexte multiple de a susține educația copiilor.

    1.  (Rulota) studioul mobil este o rulotă care va fi transformată într-un studio de înregistrare. Obiectivul principal al studioului mobil îl reprezintă asigurarea tehnicii necesare pentru înregistrarea de cântece educative pentru copii și tineri.

    ·  studioul mobil va ajunge în diverse zone ale țării pentru a înregistra cântece interpretate în principal de copii, dar și profesori sau chiar părinți. 

    ·  va fi elementul principal al unor proiecte educative create și derulate în cadrul unor grădinițe și școli

    2. Platforma online(www.muzica-educativa.ro)  va fi creată pentru ca persoanele care au tangență cu educația copiilor și tinerilor, să aibă acces facil la muzica de calitate și adaptată acestei categorii de vârstă. Această platformă va conține cântecele imprimate în studio, negative și fișe de activitate pe baza textului melodiilor, la care vor avea acces gratuit educatori, profesori, părinți, copii. 

    Fondurile stranse vor fi folosite pentru: 

    • Renovarea rulotei - reparație podea, geamuri, reinstalare sistem electric, construire cameră microfon, schimbare ușă acces, revopsire exterior;
    • Amenajare studio - achiziționare echipamente audio, izolare fonică;
    • Producția și promovarea conținutului muzical - achiziționare domeniu, creare conținut;

    IMPLICĂ-TE ȘI TU!

    Pentru a continua povestea am nevoie de sprijinul vostru:

    • al prietenilor, al familiei, al tuturor celor care deja ma cunosc și au încredere în mine și în proiectele de succes desfășurate anterior;
    • al părinților care m-au văzut în spectacole live sau la diverse evenimente și au simțit energia pozitivă pe care o transmit celor prezenți;
    • al viitorilor părinți, al educatorilor și profesorilor care cred în necesitatea unui astfel de proiect și în capacitatea lui de a oferi plus valoare educației din România;
    Loading
    X