Spre arbori. Deltă

Un proiect din categoria Fotografie, initiat de Florin Ghenade

    • 15 Sep 2016

      Spre Arbori. Deltă

      Revin cu un update în ceea ce privește continuarea proiectului Arbori Bătrâni.

      Călătoriile pentru fotografierea arborilor din Deltă, mai precis din Grindul Letea și Caraorman vor începe pe data de 30 septembrie, urmând ca după aceea să lucrăm materialele rezultate din aceste călătorii, implicit și materialele recompensă.

      În curând vor apărea update-uri și pe pagina de facebook a proiectului Arbori Bătrâni.

      Vă voi ține la curent cu cele ce se vor întâmpla!

      Multumesc mult!

      Florin

      Pregătriri Deltă

    • 01 Iun 2016

      Campanie finanțată! Vă mulțumesc!

      Mulțumesc mult tuturor celor care au sprijinit campania de crowdfunding! Acum, mă pregătesc de călătoria mea în Deltă, unde voi fotografia arborii bătrâni și voi strânge amintiri pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi! :)

      Urmăriți călătoria și continuarea proiectului pe pagina de facebook Arbori Bătrâni! 

    • 27 Mai 2016

      O nouă recompensă!

      Mulțumim celor 47 de susținători

      Fotografiile cu arborii din Deltă, 20x30 cm, archival paper, ediție limitată tocmai s-au epuizat, motiv pentru care am adăugat o nouă recompensă oferită proiectului de către Ștefan Câlția - Locuri.: 3 serigrafii "Copacul cu flori", Stefan Câlția.

      Mai avem 3 zile din campanie și doar împreună cu voi putem continua proiectul! 

      (detaliu, serigrafie "Copacul cu flori", Ștefan Câlția)

    Despre proiect

    Spre arbori nu se merge o singură dată.

    E bine să călătorești, să-i întâlnești, să le cunoști diversitatea, mai ales că doar în Transilvania s-au înregistrat peste 1800 de arbori (conform Remarkable Trees of Romania). Mai mult, la baza lor, începi să descoperi mediul în care rezistă de sute de ani, comunitatea din jurul lor, poveștile strânse de-a lungul timpului. 

    Au trecut 3 ani de când am început călătoriile fotografice spre arbori, iar acum vreau să vă chem și pe voi! În vara aceasta mergem în Delta Dunării, iar în toamnă în nordul Moldovei! Călătorind împreună vom strânge amintiri, gânduri și fragmente, atât din aceste întâlniri, cât și din altele ce vor urma.

    Acest patrimoniu natural și cultural pe care îl fotografiez a generat un proiect care propune o dezvoltare pe termen lung. Astfel, colaborez cu Galeria Posibilă și curatorul Sandra Demetrescu, care m-au ajutat să construiesc o imagine complexă asupra arborilor bătrâni. Împreună cu ei, dar și cu prietenii de la Remarkable Trees of Romania și WWF - World Wide Fund for Nature România, am avut mici expoziții și conferințe sub semnul "Arbori Bătrâni":

    2015 / expoziții

    Cluj, Fabrica de Pensule și Universitatea Sapientia

    Timișoara, Muzeul de Artă

    București, Kube Musette

    Arbori Bătrâni. Florin Ghenade (Kube Musette)

    2015 / conferințe

    Tibor Hartel, biolog - Arbori bătrâni între protejarea valorilor și valorile protejării

    Ioana Popescu, antropolog - Despre frumusețea imperfecțiunii

    Simona Popescu, scriitoare - Copacii, ca oamenii

    Ion Bogdan Lefter, Cafeneaua critică, invitați: Florin Ghenade, Cristian Stănoiu, Matei Câlția, Sandra Demetrescu, Alexandra Mihali

    Tibor Hartel, biolog - Arbori bătrâni între protejarea valorilor și valorile protejării

    2015 / schiță album "Arbori Bătrâni"

    Description: NAS:data: 01 posibila:003 Expozitii:Arhiva 2015:2015-09-24 Florin Ghenade, Arbori Batrani:decont AFCN I:DVD GALERIA POSIBILA-AFCN:Mockup album - Arbori Batrani:colaj carte email .jpgDescription: NAS:data: 01 posibila:003 Expozitii:Arhiva 2015:2015-09-24 Florin Ghenade, Arbori Batrani:decont AFCN I:DVD GALERIA POSIBILA-AFCN:Fotografii:06.11_Bucuresti:15.11:IMG_0735.JPG

    Pe viitor, mi-aș dori să continui călătoriile spre arbori. În același timp, voi extinde proiectul organizând întâlniri la fața locului cu studenți de la diferite facultăți, chemându-i să călătorească împreună cu mine. În perioada următoare, fotografiile deja printate cu sprijinul AFCN și a Galeriei Posibilă vor putea fi văzute în cadrul unor evenimente de referință culturală (Romanian Design Week, Noaptea Muzeelor). În plus, am în vedere includerea fotografiilor într-un album, care, cred eu, este necesar atât mediului fotografic, cât și publicului prin subiectul pe care îl prezintă.

    CUM PUTEȚI SPRIJINI?

    Până acum, am fotografiat peste 30 de arbori prin finanțare proprie. Acum însă, pentru că fiecare călătorie în parte presupune un efort financiar considerabil, iar până la finalizarea proiectului voi mai realiza o serie de călătorii către arbori nevizitați încă, doresc să-mi continui proiectul alături de voi!

    Suma de 6600 Ron îmi este folositoare pentru:

    • necesarul specific mediului: negative, diapozitive, developare și scanare profesionale;
    • închiriere lumini, generator și benzina aferentă;
    • cazare, transport.

    Banii vor fi folosiți pentru fotografierea arborilor bătrâni din Delta Dunării.  


    De ce să sprijiniți acest proiect?

    • pentru a strânge amintiri, fragmente, povești cu arbori bătrâni
    • pentru a călători împreună, fizic sau nu, spre arbori
    • pentru a face parte dintr-un proiect de fotografie 
    • pentru că aici e vorba despre arbori seculari, ființe care rezistă de sute de ani (unii chiar de 800 de ani) și încorporează date despre om, natură și istorie.


    DESPRE MINE

    Am absolvit Universitatea de Arte București, secția Foto-Video. 

    Ultimii 4 ani au fost consacrați realizării acestui proiect.


    LINK-URI

    Facebook / Arbori Bătrâni 

    Instagram / Spre arbori 

    Soundcloud / Conferințe Arbori Bătrâni 

    Youtube / Video Arbori Bătrâni 

    Facebook / Galeria Posibilă 

    Website Galeria Posibilă

    Remarkable Trees of Romania

    WWF - World Wide Found for Nature România


    VIDEO campanie "Spre Arbori. Deltă"

    Imagine și montaj: Serioja Bocsok

    Sunet: Alexandros Raptis

    Loading
    X