Fabrica de experimente

Un proiect din categoria Educatie, initiat de Andreea Chis

    Acest proiect nu a publicat noutati inca
    Despre proiect

    La ce vă duc cu gândul fizica şi chimia împreună cu formulele lor infinite, deseori lipsite de aprofundare practică? Tindem să credem că şi dumneavoastră va amintiţi cât de capricioase au fost aceste materii în anii de şcoală... Simţind pe pielea noastră ca actuali liceeni acest deficit al sistemului de învăţământ, am conceput o soluţie care va ajuta generaţiile viitoare, incluzându-l pe copilul dumneavoastră, să înţeleagă aceste mistere ale ştiinţelor exacte într-un mod nou, interactiv şi distractiv!

    De asemenea, trăind în perioada progresului accelerat al tehnologiei, cu siguranţă aţi observat atracţia tot mai mare a tinerilor înspre această lume virtuală tentantă. Cu toate acestea, lucrând împreună cu copilul dumneavoastră în acest proces de realizare a experimentelor, veţi avea şansa să petreceţi mai mult timp împreună, devenind propriul sau entertainer care îl readuce în lumea imprevizibilă a învăţării!

    Cine suntem și ce facem? 

    Sprijiniţi-ne în lansarea primei noastre truse cu experimente care, de această dată, are tematica apei şi se numeşte  „#1WOW, ce cool e apa!”. Ea va conţine materialele necesare realizării celor 17 experimente, o cărticică explicativă şi acces la video-urile care vă vor îndrumă pas cu pas. Fiind adresată în special copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14, dar nu numai, credem cu tărie că această trusă reprezintă un cadou care trezeşte în tineri apetitul pentru ştiinţă. 

    Fabrica de experimente este un trib educativ format din 20 de liceeni din toată ţară, tineri pasionaţi şi cu performanţe deosebite în diverse domenii. Ne-am reunit ca voluntari din dorinţa de a îmbunătăţi educaţia din România pentru generaţiile viitoare. Considerând că sfera aplicabilităţii teoriei predate în şcoli este una dintre cele mai deficitare, ne-am concentrat pe ştiinţe – mai exact fizică şi chimie. Fiecare dintre noi e conştient că cei mai mici paşi pot conduce spre o schimbare semnificativă, iniţiativa Alexandrei fiind bine-venită cu enuziasm şi chef de colaborare!

    Cu ajutorul kit-ului ştiinţific  #1WOW, ce cool e apa!”, copilul dumneavoastră va dispune de toate resursele caracteristice unui mediu adecvat de învăţare practică, având elementele esenţiale la dispoziţie - materialele pentru efectuarea experimentelor, o cărticică cu explicaţii şi video-uri pentru fiecare experiment. Viziunea noastră tinde spre cele mai eficiente moduri de învăţare ale copiilor şi vrea să le creeze o experienţă completă care le va oferi un plus de încredere în propriile forţe.

    Prin Fabrica de experimente ne dorim să aducem întreaga familie în cadrul unei activităţi de învăţare interactive, astfel copilul nu îşi va mai petrece timpul liber cu ochii in ecrane, captivat de lumi ficționale, ci înţelegând noţiuni folositoare pentru viitorul lui într-un mod dinamic. În ceea ce îi priveşte pe părinţi, aceştia au ocazia să petreacă timp de calitate cu prichindelul lor, fără să apeleze la activităţile obişnuite (mersul în parc, mall, film). 


    Scurtă istorioară 

    Fabrica de experimente a pornit mai mult dintr-o frustrare care s-a manifestat constructiv, conducând la dorinţa de schimbare. Alexandra Butmălai, iniţiatoarea proiectului, nu s-a înţeles niciodată foarte bine cu materiile exacte pentru că rar vedea vreo utilizare reală a noţiunilor pe care le memora. Iată ce spune ea:

    « Numele meu este Alexandra Butmălai, am 18 ani şi sunt elevă în clasa a 12-a la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti. Pentru a-mi înţelege mai bine pasiunea pentru “Fabrica de experimente”, vreau să merg câţiva ani în urmă cu povestea mea, mai exact să va descriu puţin nemulţumirea fetiţei Alexandra în “lupta” ei cu şcoală cea de toate zilele. Dacă pentru mulţi copii vârstă întrebărilor “trece” la un moment dat, eu încă n-am depăşit-o! Întotdeauna am pus întrebări , dar de cele mai multe ori am primit doar răspunsuri convenţionale sau chiar mai rău: “noi aşa facem pentru că aşa se face!”. M-am conformat, ce puteam să fac? Am învăţat să scriu, am învăţat că merele cad din pom şi nu se ridică la cer, am învăţat că apa nu se amestecă niciodată cu uleiul, dar am şi uitat foarte multe astfel de reguli, pentru că nu-mi foloseau sau EU nu le foloseam niciodată!

    Câţi dintre noi ne mai amintim oare despre legea gravitaţiei? Probabil foarte puţini, însă toată lumea se “pricepe la asta”, fiindcă o experimentăm zilnic. Copil fiind, eu am avut şansa să descopăr că prin exeprimente orice teorie devine mult mai uşor de înţeles. Şi în general, toţi copiii pot înţelege astfel mult mai uşor greoaiele teorii din şcoală. Însă, pentru fiecare experiment este nevoie de materiale specifice, pe care în general este greu să le aduni, ele nu se găsesc în acelaşi loc, trebuie să adaptezi şi să improvizezi mult şi astfel….dispare pofta.

    Aşa am creat “Fabrica de experimente”, o idee de afacere concepută de un copil pentru alţi copii! Timp de 6 luni mi-am perfecţionat conceptul susţinând un curs de experimente la Academia Kogaion din Bucureşti, în faţa unui număr din ce în ce mai mare de elevi de şcoală primară. A fost un mare succes, ideile mele erau deja verificate şi funcţionau, entuziasmul îmi creştea pe zi ce trece însă realizăm că este enorm de muncă şi eu sunt doar o persoană… »  

    În vară, datorită taberelor Creatori de viitor şi Aspire s-a format echipa Fabrica de experimente, deoarece Alexandra povestea despre viziunea ei tuturor şi foarte mulţi dintre cei care o ascultau au devenit interesaţi. În acest mod ne-a convins şi pe noi să ne alăturăm cauzei şi să facem o schimbare. Suntem activi, implicaţi şi dorim din tot sufletul să contribuim la îmbunătăţirea sistemului educaţional românesc, folosind metode interactive şi distractive astfel încât să înţeleagă că noţiunile învăţate la şcoală, combinate cu o parte practică pot fi SIMPLE şi CAPTIVANTE.

    Valorile noastre sunt creativitatea, prietenia, cooperarea şi comunicarea, inteligenţa, inovaţia, respectul, ambiţia, calitatea, pasiunea şi nu în ultimul rând un strop din nebunia caracteristică generaţiei din care facem parte. Având aceste valori, intenţionăm să îi ajutăm pe copii (6-14 ani) să descopere plăcerea de a experimenta tot ceea ce învaţă şi de a trezi iubirea faţă de ştiinţă prin kit-urile noastre experimentale. 


    Cum ne puteți ajuta?

    Am început această campanie de crowfunding pentru a strânge suficiente fonduri ca să producem primele noastre truse  „#1Wow, ce cool e apa!". Toţi voluntarii noştri sunt liceeni, niciunul având un venit lunar constant pentru a-l investi în Fabrica de experimente. Aici este şansa dumneavoastră să ne daţi o mâna de ajutor!

    Această trusa a fost începută încă din luna iulie 2015, cu paşi mărunţi şi dedicaţie din partea celor 20 de voluntari ajungându-se la ceea ce este astăzi - o trusă care conţine o cărticică cu experimente şi explicaţii ştiinţifice, toate materialele necesare realizării lor şi acces la video-uri reprezentative pe platforma noastră.

    Avem nevoie de 7 000 de lei pentru a putea a produce primele noastre kit-uri cu experimente, ca mai apoi să le vindem și să continuăm tradiția cu alte truse, pe alte teme. De asemenea plănuim să investim din banii strânși în promovare, research pentru o nouă trusă şi un filmuleţ de promovare profesional. 

    Toată lumea va primi recompensele pentru sumele donate în maxim 30 de zile de la încheierea campaniei de crowdfunding. Vă cerem ajutorul să ne sprijiniţi în realizarea scopului nostru. Ajutaţi-ne să schimbăm ceva în educaţia noastră şi a copilului dumneavoastră şi să facem ştiinţa mai prietenoasă pentru cei mici. De asemenea, dacă doriţi să ne sprijiniţi altfel decât pe cale monetară, nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa WWW.FABCRICAEXP.COM la secţiunea “Contact”. Orice sprijin este mai mult decât binevenit!

    Mai jos aveți niște fracțiuni din ceea ce facem. 

    Dacă nu reuşim să strângem cei 7 000 de lei, toţi banii vor fi returnaţi şi astfel nu vom putea să lansăm produsul dorit. Avem încredere că iniţiativa noastră de încurajare a educaţiei prin practică va fi sprijinită de dumneavoastră!

    Ne puteți găsi pe site-ul nostru (http://www.fabricaexp.com/), pe Facebook (https://www.facebook.com/fabrica.de.experimente/?fref=ts) și pe Youtube (https://www.youtube.com/channel/UCKFsY0ST_gIw0D1RXtnQ8Og). 

    Va invităm să alegeţi recompensa cea mai potrivită pentru dumneavoastră şi să ne susţineţi donând suma corespunzătoare în campanie. 

    Loading
    X