Doar titi ramane mica

A project from Writing & publishing category, initiated by Dana Ganja

    • 14 Nov 2017

      "Doar ţiţi rămâne mică" e gata să pornească spre voi

      Veştile bune sunt:

      • cartea şi recompensele sunt gata să pornească spre voi începând cu 27 noiembrie 2017 
      • vom avea ocazia să ne vedem faţă în faţă, la Cluj, la evenimentul de lansare, programat pentru sâmbătă, 25 noiembrie 2017, între 10:00 şi 12:00, la Octofun Academy, str. Brâncuşi 109
      Vestea "rea" este că va trebui să completaţi un chestionar. Unul mic-mic, în care să indicaţi adresele poştale pe care doriţi să primiţi recompensele şi să îmi satisfacă mie curiozitatea legată de sursa din care aţi aflat de proiectul pe care l-aţi susţinut deja.

      Cu mulţumiri,

      Dana

    • 03 Nov 2017

      Nu doar dragostea vine din inimă. Ci şi onestitatea (sau cum stăm cu tipărirea cărţii)

      Întâi a fost un „nu” mut din partea editurilor. Apoi a fost un lung şir de „nu pot”, „nu ştiu”, „nu mă inspiră” din partea ilustratoarelor pe care le-am abordat. Toate n-au făcut decât să mă asmute – sunt fix berbecul proverbial, cel care insistă să dea cu capul. Apoi a fost frica: să mă expun? Şi dacă nu reuşesc? Dacă „mă fac de râs”?... Am plonjat în necunoscut, după un brânci drăgăstos din partea jumătăţii mele: "fă-o, va fi bine!" 


      A urmat frica cea mare: banii s-au strâns. Am pus mâna pe telefon şi i-am spus Cristinei „hopaaa, treaba e serioasă!”. Că, uite, oameni necunoscuţi au atâta încredere orbească în alte necunoscute, încât toată aventura nu mai e demult o ambiţie scriitoricească personală. E o nevoie colectivă, afirmată cu tărie. Şi că suntem datoare să facem tot ce se poate mai bine. Iar ce făcusem până atunci, până să se strângă primii bani, a părut dintr-o dată prea puţin. Drept pentru care unele ilustraţii au fost refăcute de la zero.

      Şi abia apoi a început campionatul mondial de dat cu capul de toate grinzile la care poate ajunge un berbec. Pentru înregistrarea poveştii audio am mers la studio după primele 3 variante plimbate pe mail. Am căutat numărul străzii acolo unde indica logica şi l-am găsit în cel mai improbabil loc. Pe eticheta interfonului erau trecute nişte nume, pe uşa apartamentului – altele. Mi-a deschis Oana, cea al cărei nume nu era trecut nicăieri pe indicatoarele realităţii. Şi m-am simţit imediat într-un basm urban în care nu-mi aminteam să mă fi teleportat voit. Oana a concentrat în înregistrarea pe care a facut-o suplimentar, după ce agreasem un ok final, toată căldura şi afecţiunea complicităţii noastre materne, ceva dincolo de prietenie. Povestea audio e gata. Cu bine!

      Am întors cartea la grafician de tot atâtea ori de câte „mâine intră în tipar”. Ţineam în faţă ilustraţiile uşor vălurite de apa acuarelei şi vedeam pe monitor o poveste împuţinată în varianta digitală. Dintr-un milion de motive, tuşele fine de pensulă se pierdeau, se înecau. Cum le luam fundalul hârtiei pe care fuseseră trăite, cum îşi pierdeau suflul. Şi când, în cele din urmă, am găsit varianta care să le păstreze vitalitatea, fişierul s-a dovedit prea mare pentru puterea laptopului meu, iar la tipografie tocmai se luase curentul, deci chiar şi stickul era inutil. Azi a venit curentul, unicul calculator disponibil nu recunoaşte stickul. Până şi berbecii fac cucuie la un moment dat...

      Când am pornit campania şi-am pus termen de predare noiembrie, nu ştiam că-s profet sub acoperire. Aş fi băgat mâna în foc până la cot că-n octombrie cărţile vor fi deja expediate. Când am pornit campania având un set de ilustraţii pe care le consideram 95% finale, nu-mi făceam probleme de nici un fel. Şi ce dacă nu-s chiar gata? Presiunea proiectului devenit public nu va face decât să dea un mic ghes sprinţar şi motivator, nu-i aşa?.. Dacă la început presiunea ne fâsâia efervescent între urechi, în locul neidentificat din care vin ideile, pe final a ieşit pe nas, aspră, ca după o îmbucătură necugetat de mare de hrean.

      Pe tot parcursul anului în care tot moşesc povestea asta – voi aţi văzut doar campania – am tot trimis textul în stânga şi-n dreapta. Cu unele excepţii inerente, am primit iar şi iar votul de încredere. Că merită! Că e chiar povestea duioasă, care converteşte nu prin virtuozităţi stilistice, ci prin rostirea simplă a marelui adevăr al dragostei materne. Între timp, am văzut textul şi ilustraţiile de atâtea ori, încât nu-mi mai spun nimic. Vă mai cer acum, după ce v-am luat banii, încă un pic de răbdare. Ca să pot să vă trimit, în noiembrie, o carte suficient de frumoasă încât voi să-mi daţi înapoi toată încărcătura poveştii.

      Cu sinceritate,

      Dana

    • 19 Sep 2017

      Cum se vede campania de crowdfunding din interior - interviu pentru CrestemIdei

      Nici nu mai ştiu dacă e în avantajul ori în defavoarea mea să spun că lucrez în marketing de vreo 15 ani. Pentru că această campanie de strângere de fonduri a fost cu totul invers decât preconizam.

      Dacă aveţi o jumătate de oră la dispoziţie şi / sau dexteritate în a apăsa butonul Fast Forward, vă invit să ciuliţi urechea la vocea mea provincială şi gâtuită de emoţie, ca să prindeţi şi voi firul greşelilor care au dus la succes :)

      Cu drag,

      Dana


    • 15 Sep 2017

      "Doar ţiţi rămâne mică" - nominalizată la Webstock.ro

      Campania de strângere de fonduri s-a încheiat, dar povestea merge mai departe! Şi ajunge până pe lista nominalizărilor Webstock, în categoria Special Projects.

      Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România, reuneşte comunitatea pasionaţilor de online şi aduce în prim-plan ultimele tendinţe din social media. În cadrul Galei Webstock Awards vor fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul românesc realizate în 2017. 

      Jurizarea efectivă revine unui grup format din specialişti în marketing şi persoane din agenţii de comunicare online şi se desfăşoară în perioada 12-22 septembrie 2017, câştigătorii fiecărei categorii fiind anunţaţi în cadrul evenimenului din 29 septembrie, de la Bucureşti.

      "Doar ţiţi rămâne mică" este, alături de alte proiecte notabile, în categoria Special Projects - categorie jurizată după creativitate şi aspectul special al proiectului. Faptul că aţi susţinut proiectul acesta este o primă şi foarte valoroasă confirmare a caracterului lui special, precum şi admiterea publică a cererii şi nevoii de poveşti pentru copii care să atingă subiectul alăptării. Cristina şi cu mine ne simţim deja câştigătoare şi recunoscătoare de jurizarea voastră. Dacă juriul Webstock va avea aceeaşi părere ca şi a voastră, vor câştiga mult mai mulţi oameni decât noi şi cei 161 de susţinători implicaţi în acest proiect!

      Vă mulţumim tuturor care visaţi împreună cu noi şi ştim că ne ţineţi pumnii!

      Dana & Cristina

    • 11 Sep 2017

      Alexandra Ilieş, educator parental: "Doar ţiţi rămâne mică" face gestul rar de a nu externaliza o temă a educaţiei către o carte

      Povesteam cu Alexandra Ilieş  despre cărţile pentru copii şi-i ziceam că multe îmi par... pedagogice. Că multe din ele pot fi citite de către adult cu totală detaşare faţă de subiect. Şi că simt că le datorăm copiilor şi cărţi care să le deschidă ferestre în noi, adulţii. Aşa că am rugat-o pe Alexandra să citească "Doar ţiţi rămâne mică" şi să evalueze cu minte limpede şi obiectivă dacă povestea mea face adultul accesibil copiilor prin asumarea emoţiilor. A dragostei şi-a dorului, a nodului în gât, a lacrimilor în barbă. 

      Alexandra Ilieş, educator parental Parenting prin iubire că "Doar ţiţi rămâne mică":

      E o poveste ce face gestul rar de a nu externaliza o temă a educaţiei către o carte, ci de a o demonstra prin exemplul personal al adultului. Mama renunţă la dăscălalea parentală şi îşi admite sensibilitatea. Ea nu doar că împrumută din compasiune sentimentele copilei, ci i se alătură pe deplin cu propriile emoţii. Această poveste e despre puterea care vine din asumarea vulnerabilităţii.

      O să vedeţi: în spatele copertei cartonate a cărţii nu veţi găsi file de hârtie, ci feliuţe din inima voastră, pe care să le mângâiaţi împreună cu copiii voştri.


      Cristina şi cu mine vă mulţumim tuturor pentru încrederea care ne îndatorează şi pentru răbdarea cu care aşteptaţi cartea care va ajunge la voi în cursul lunii noiembrie!

      Cu drag,

      Dana & Cristina

    • 24 Aug 2017

      160 de cărţi din proiectul pe care l-aţi finanţat 104% îşi caută familii

      Datorită ţie, ţie şi ţie, "Doar ţiţi rămâne mică" va deveni carte! Şi tot datorită ţie, ţie şi ţie, proiectul acesta nu mai este demult doar al meu şi al Cristinei Ignatiuc. Mai repede decât îndrăzneam să sperăm, a devenit proiectul vostru. Povestea a crescut la sânul comunităţii!

      La fel ca voi, credem că locul ei e în comunitate. Că ar trebui să-şi afle culcuş pe celălalt genunchi, în îmbrăţişarea care-o învăluie alături de copilul drag pe care-l ţineţi aproape de inimă.

      Pentru că n-aţi citit-o încă, trebuie să vă spunem un secret. Povestea n-are acţiunea care captivează imaginaţia celor mici. E molcomă şi tandră, o declaraţie de dragoste de câteva pagini. E foarte posibil ca, în scurtă vreme, să pară s-o uite. 

      Eu cred că va deveni cartea voastră preferată din copilăria puilor voştri. Că, după ce va părea să-şi fi pierdut atracţia pentru cei mici, o veţi pune în bibliotecă într-un loc mai ferit. Că o veţi păstra undeva până când copiii voştri vi se vor întoarce în case părinţi ei înşişi. Şi că viaţa nouă din familia voastră va veni să sufle în jarul inimii, aprinzând iar felul acela de dragoste care nu îmbătrâneşte niciodată: dragostea de mamă.

      Din cele 300 cărţi la tipărirea cărora aţi contribuit financiar, 140 vă sunt rezervate. Chiar şi vouă, celor care aţi ales să renunţaţi la recompensă! Spuneţi-le şi prietenilor voştri că încă 160 de cărţi cu povestea "Doar ţiţi rămâne mică" îşi caută familie! 

      Cu mulţumiri din toată inima,

      Dana & Cristina

    • 22 Aug 2017

      Aţi contribuit deja cu 93% din fondurile necesare pentru tipărirea poveştii "Doar ţiţi rămâne mică"

      Ştiţi cum e să vă doriţi ceva aprig de tot? Să speraţi din tot sufletul să se întâmple? Şi, când e gata să se întâmple, bucuria să ia forma stranie a unui mare nod în gât?

      Cu 93% din fonduri deja strânse, Cristina Ignatiuc şi cu mine chiar asta simţim: emoţii ca înaintea unui examen. Povestea noastră e gata să devină cartea pe care o visăm, iar susţinerea copleşitoare a fiecăruia dintre voi ne îndatorează.

      Ştiţi deja că şi Cristina, şi eu suntem la prima noastră carte. Ceea ce înseamnă că e foarte posibilă să iasă o carte perfectibilă. Votul vostru de încredere ne dă energia de a face tot ce putem mai bine pentru a suplini eventuala lipsă de metodică editorială cu pasiunea cu care fiecare dintre noi ne-am transpus sentimentele pe hârtie.

      Vă mulţumim că daţi mâna de ajutor esenţială pentru a tipări această carte. Fără voi n-am fi putut ajunge aici! 

      Cu drag,

      Dana & Cristina

    • 15 Aug 2017

      Bianca Mereuţă, "Ce le citim copiilor" - "Sunt convinsă că această carte va fi un instrument excepţional pentru mamele şi copiii care încheie o perioadă a vieţii ca nicicare alta"

      Bianca Mereuţă a susţinut acest proiect încă de când era doar un gând de-al meu. Cu mult-mult înainte ca gândul să se concretizeze în campania de faţă. 

      Venind din partea fondatoarei grupului public de discuţii Ce le citim copiilor şi a primei biblioteci private gratuite pentru copii din România, încurajările Biancăi au fost mai valoroase decât şi-ar putea chiar ea închipui. Iar mărturia de mai jos - atât de personală, de intimă - este încă un vot de încredere:

      Era 2 martie 2015 cand o serie de dureri fulgeratoare mi-au secerat partea dreaptăa a corpului. Le-am suportat timp de doua zile, dar, pentru că nu încetau, am ajuns la un medic, apoi la doi, apoi la şase. Am efectuat analize peste analize. Încă îl alăptam pe Alex, băieţelul meu, pe atunci de 2 ani şi 4 luni. 

      Am urmat un tratament medicamentos despre care medicii spuneau că nu e compatibil cu alăptarea, dar e-lactancia.org îl dădea cu risc scăzut pentru copil. Nu mă puteam împăca cu gândul ca dragostea mare a puiului meu ar putea dispărea brusc, aşa că am alăptat peste acele medicamente. Au trecut încă patru luni în care durerile erau puţin diminuate, dar nu dispărusera, luni în care am pierdut peste 30 de kg, timp în care mi-am pierdut jumătate din păr, în care am făcut alte şi alte analize generale care ieşeau rezonabil şi totuşi starea mea, simptomatic, se agrava. Am continuat alăptarea. 

       Apoi a venit o dupa amiază de duminică a lunii august 2015, când, într-o seară, a început cea mai cumplită durere pe care am trăit-o vreodată (incomparabilă chiar cu un travaliu fără epidurală). Am facut nevralgie trigeminală, o boală căreia în termeni populari i se mai spune şi “boala sinucigaşilor”. Dureri indescriptibile în oasele feţei, în ochi, în obrazul stâng, în dinţi. Au urmat zece zile de analize dintre cele mai complexe efectuate în laboratoare din afara României, RMN-uri şi un computer tomograf, zece zile de aşteptare şi de alîptare. 

      Apoi a sosit verdictul: o boală autoimună declanşa durerile şi starea mea generală. Soluţia a fost stoparea de urgenţă a alăptării pentru a putea începe medicaţia prescrisă, ce de data aceasta era total incompatibilă. Era miercuri dimineaţa când mi s-a spus că durerile mele se vor opri doar dacă urmez acel tratament. Miercuri seara i-am explicat cu lacrimi în ochi puiului meu că e ultima dată când mai bea lăptic de la ţiţi. Nu îmi mai amintesc ce i-am zis, dar mi-au rămas întipărite pe veci în minte cuvintele lui din dimineaţa de după: “Alex nu mai bea lăptic pentru că mami merge la doctoc”. 

      Aşa a fost la noi înţărcarea. Pentru mine dramatică, traumatizantă în acel context. El părea că a înţeles totul. Eu sfâşiată. El împăcat. O vreme a mai repetat acele cuvinte, dar nu a plâns nicio secundă. Eu am plâns mult. Atunci Alex avea 2 ani si 8 luni. Pornisem cu alte gânduri atunci când a venit pe lume şi, după acest final, am rămas mai bine de 1 an cu un nod în gât. Mai apoi, timpul l-a facut să dispară şi acum sunt bine. Alex a fost dintotdeauna. Seară de seară adoarme cu mânuţa dreaptă pe ţiţi lui iubită.

      Unde era cartea ta, Dana? Cred cu adevărat că dacă aş fi avut aceasta carte în acea jumătate de an, eu, mama Bianca, aş fi trecut cu totul şi cu totul altfel peste experienţa întregii perioade travesate. Cartea ta ar fi fost atunci aur pentru mine şi sunt absolut convinsă că va fi un excepţional instrument pentru toate mamele şi toţi copiii care au nevoie de suport pentru a încheia o perioadă a vieţii ca nicicare alta.

      Cartea e chiar aici, aproape-aproape să-şi foşnească paginile sub degetele mari şi mici. 

      Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi ajutat până acum! 

      Dana & Cristina

    • 11 Aug 2017

      Nora Niculescu, consilieră în alăptare: "Doar ţiţi rămâne mică" e o poveste de dragoste, înainte de toate

      Avem doar 4200 lei din cei 10870 necesari pentru a tipări cartea. Dar am toată încrederea că povestea şi ilustraţiile ei vor atinge suflete. Pentru că textul de nici 2 foi A4 e atât de încărcat de semnificaţii şi de emoţii!

      Nu e doar părerea mea, ci şi a consilierei în alăptare, a psihologului si a mamei Nora Niculescu, barza-mamă de la Cuibul Berzelor. Iată opinia ei:

      Am început să citesc cartea Danei despre dragostea de mamă şi de ţiţi cu mintea omului “mare”, a profesionistului ce interacţionează cu părinţii în multe din etapele lor de creştere – ca educator prenatal Lamaze, ca psiholog, ca doula, ca şi consilier în alăptare şi înţărcare…

      Dar deja la jumatatea poveştii trăiam ceea ce citeam prin sufletul meu de mamă…suflet retrezit acum la amintirea conectării dintre mine şi puiul meu drag şi povestea noastră a alăptării.

      Alăptarea este dragoste! Nu este singura forma de dragoste dintre mamă şi copil, dar atunci când ea există, multă vreme este limbajul principal de comunicare al acestei iubiri imense.

      Povestea "Doar ţiţi rămâne mică" este o poveste de iubire înainte de toate, iar contextul l-a oferit alăptarea şi gândul înţărcării la un moment dat…atunci când e momentul potrivit pentru fiecare cuplu mamă-copil. Nici mai devreme, nici mai târziu decât acel moment!

      Din interacţiunea mea cu sutele de mame, un lucru îmi este clar: fiecare mamă ştie când vine acel moment şi tranziţia spre a manifesta dragostea prin alte canale de comunicare poate fi făcută cu blândeţe şi cu respect, atât pentru copil, cât şi pentru mamă.

      Am convingerea că şi copiii ştiu când povestea alăptării se apropie de sfârşit şi că felul în care gestionăm noi această tranziţie poate să le uşureze mult experienţa. De aceea îmi place nespus de mult să ofer consiliere în înţărcare! 

      Sunt convinsă că această poveste va fi un instrument de nepreţuit pentru mame şi pui deopotrivă, indiferent dacă încă se bucură din plin de iubirea transmisă prin ţiţi sau se apropie de finalul acestei povesti. Dana dragă, îţi mulţumesc pentru lacrimile generate de citirea poveştii tale! <3

      Mai avem puţin timp pentru a strânge o sumă cu adevărat mare. Dar putem reuşi împreună dacă donaţi chiar acum. În fond, ţiţi nu are concediu, nu-i aşa? :)

      Dana & Cristina

    • 08 Aug 2017

      Maria Mermezan, consilier în alăptare: "Doar ţiţi rămâne mică" e o resemnificare a iubirii

      "Doar ţiţi rămâne mică" a fost, înainte de toate, o discuţie cu fetiţa mea. Se întâmpla acum mai bine de 10 luni, când - credeam eu - am început înţărcarea blândă. Azi ea continuă să bea ţiţi de cel puţin două ori pe zi, în fiecare zi. Dar eu sunt uşurată pentru că am înţeles că stă în puterea mea să fac din renunţarea la sân nu o trădare, aşa cum simţeam înainte de discuţia aceasta, ci ocazia de a ne apropia şi mai mult, în alt fel.

      Vă spuneam în prezentarea proiectului că povestea e departe de a fi un ghid de înţărcare. Că fiecare echipă mamă-copil îşi va găsi propria strategie, propriile tehnici de desprindere treptată de sân. Dar cred cu tărie  povestea e un concentrat de duioşie, spirit de şotie, râs dulce-amărui şi noduri în gât. Fix aşa cum este o mamă când n-o mai ajută uniforma de părinte şcolit în ale parentingului şi când rămâne în... dragostea goală.

      Tocmai pentru că alăptarea, înţărcarea şi dragostea se împletesc atât de strâns, am cerut opinia dragei mele Maria Mermezan, consilier în alăptare, psiholog şi mamă.

      Vedeţi aici, cu emoţiile de rigoare, părerea Mariei Mermezan:

      Cu mulţumiri donatorilor care ne-au ajutat să strângem primii 3420 de lei şi cu mărturisită emoţie pentru ultimele 36 de zile rămase din campanie, 

      Dana & Cristina

    • 02 Aug 2017

      Inima de sub pielea de acuarelă - interviu cu ilustratoarea Cristina Ignatiuc

      Cei 21 de susţinători care au contribuit în 5 zile cu primii 1700 de lei la proiect sunt cei care ne-au dat, mie şi Cristinei, votul de încredere. Dacă despre mine, Dana Gânja, mai puteţi afla una-alta din ce scriu pe blog, aş vrea să aflaţi mai multe şi despre Cristina. Aşa că iată un mic interviu:


      "Doar ţiţi rămâne mică" e o poveste duioasă şi emoţionantă despre lunga îmbrăţişare a alăptării şi despre dragostea de mamă. De când am îndrăznit prima dată să mă gândesc la ea ca la o poveste şi pentru alţi copii decât steluţa, am ştiut că vreau să fie ilustrată cu oameni. A durat câteva luni bune până să găsesc pe cineva care să accepte subiectul şi care să deseneze oameni vii pe sub pielea de acuarelă. 

      Eu am zero educaţie formală în materie de arte vizuale. Emoţia e singurul criteriu după care pot să-mi declar afinităţile cu stilul de ilustraţie. Iar Cristina Ignatiuc mi-a oferit chiar asta: ilustraţii cu oameni care trăiesc cu tandreţe, cu gingăşie, cu intensitate. Oameni care au o vizibilă relaţie cu sine, dar şi cu ceilalţi. O mamă care practică dragostea pielii, îmbrăţişându-şi copila din prima zi de viaţă şi până la adânci bătrâneţi cu o iubire evident mereu tânără.

      Dana Gânja: Sunt atât de bucuroasă că ai acceptat să ilustrezi povestea aceasta, Cristina! Ce te-a convins să-i dai chip?

      Cristina Ignatiuc: Faptul că este o poveste despre maternitate, despre dragostea de mamă, despre legătura dintre mamă şi copil. M-a impresionat discuţia deschisă pe care o poartă personajele şi curajul cu care trăiesc împreună sentimente atât de complexe.

      Dana Gânja: Eşti o artistă - jonglezi cu multiple tehnici pentru a sugera diversitatea emoţiilor. Cum ţi se pare primul tău proiect de ilustraţie de carte pentru copii?

      Cristina Ignatiuc: Este o provocare! Dincolo de tehnici, impune un demers diferit al gândirii. La început, m-am temut că ilustraţiile vor fi monotone din cauza aceloraşi poziţii de alăptare. Dar fotografiile din intimitate cu fetiţa ta şi ce-am găsit frunzărind Internetul m-a ajutat să vizualizez posturi diferite. Apoi, am căutat multă vreme relaţii între personaje pentru a reda prin atingeri nivelul de comunicare la care au ajuns mama şi copilul. A trebuit să ţin cont şi de faptul că imaginile trebuie integrate în aceeaşi poveste - şi-am găsit elemente vizuale care să dea continuitate. Am ales să lucrez totul într-o tehnică pe bază de apă - mi se pare cea mai potrivită atunci când e nevoie de imagini rafinate, filtrate, care să redea sentimente.

      Dana Gânja: Ce ai învăţat despre alăptare şi cum ţi s-au modificat convingerile legate de ea?

      Cristina Ignatiuc: Eu am alăptat - cu dificultăţi şi fără să ştiu cui să cer ajutorul - doar câteva luni. Am avut ambiţia de a continua să-i dau copilului meu lapte muls până pe la 8 luni, când lactaţia scăzuse foarte mult. Mi-aş fi dorit ca acum 14 ani să fi avut şi eu acces la informaţiile care există acum şi care sunt atât de la îndemână.

      Nu doar povestea aceasta, ci şi tot ce se întâmplă în jur - femeile care alăptează mai mult timp, oriunde - îmi confirmă o intuiţie pentru care eu n-am avut susţinere. Şi anume că alăptarea duce la crearea unei legături speciale. Şi tocmai de aceea înţărcarea trebuie făcută cu multă răbdare şi înţelegere, pentru a nu marca emoţional copilul. Şocul emoţional al înţărcării bruşte se mută în alte planuri - în cazul băiatului meu, s-a transformat în nevoia lui imperioasă de a dormi împreună cu mine până spre adolescenţă.


      Vă mulţumim că sunteţi alături de noi!

      Dana & Cristina

      realizare ilustratie Doar titi ramane mica from Dana Ganja on Vimeo.

    About the project


    Loading
    X